Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi majorarea salariului minim brut garantat în plată la 4.050 de lei, cu aplicare de la 1 iulie 2026. Decizia vine în contextul angajamentelor asumate față de Fondul Monetar Internațional și al presiunii sindicatelor pentru o creștere mai accelerată a veniturilor minime.
Creșterea de 250 de lei față de nivelul actual de 3.800 de lei reprezintă o majorare de aproximativ 6,6%, superioară ratei inflației din ultimele 12 luni. Salariul minim net, după deducerea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, va ajunge la aproximativ 2.390 de lei.
Aproximativ 1,4 milioane de angajați din România sunt afectați direct de această decizie, atât din sectorul privat, cât și din cel bugetar. Angajatorii din sectoarele cu forță de muncă intensivă, precum construcțiile, agricultura și retailul, au reacționat cu îngrijorare, avertizând că majorările repetate ale salariului minim comprimă marjele de profit și pot duce la reduceri de personal.
Ce s-a întâmplat
Ministerul Muncii contraargumentează că un salariu minim mai mare stimulează consumul intern, reduce evaziunea fiscală prin diminuarea tentației de plată „la negru" și ajută la stoparea fenomenului de migrație a forței de muncă calificate spre statele din vestul Europei.
De ce este important?
România se află încă sub media europeană în ceea ce privește salariul minim raportat la puterea de cumpărare, ocupând locul al cincisprezecelea în Uniunea Europeană. Executivul a declarat că obiectivul pe termen mediu este atingerea unui salariu minim de 60% din salariul median, în linie cu directiva europeană privind salariile minime adecvate.
Confederațiile sindicale au apreciat decizia, dar au subliniat că ritmul de creștere este insuficient față de scumpirile înregistrate la utilități, alimente și chirie în ultimii doi ani. Blocul Național Sindical a anunțat că va continua negocierile pentru o nouă majorare în trimestrul al patrulea.
Detaliile situației
Patronatele din industria ușoară au solicitat un calendar de creșteri predictibil pe doi ani, argumentând că impredictibilitatea deciziilor în domeniu îngreunează planificarea investițiilor și a personalului.
